November21 , 2024

Universitatea Națională de Medicină din Odesa oferă titlul Doctor Honoris Causa Rectorului UMF Iași

Share

Profesorul universitar doctor Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, va fi distins cu titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Națională de Medicină din Odesa.

Rectorul Universității Naționale de Medicină din Odesa, profesorul universitar doctor Valeriy Zaporozhan, a exprimat plăcerea și onoarea în a recunoaște contribuțiile remarcabile ale lui Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu în domeniul medicinei și învățământului medical superior. Acesta a subliniat realizările deosebite în cercetarea științifică și impactul semnificativ asupra comunității academice.

La rândul său, Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a exprimat emoția profundă față de recunoașterea adusă contribuțiilor sale în domeniul academic și medical de către Universitatea Națională de Medicină din Odesa. A subliniat conștientizarea responsabilității asociate acestui titlu onorific.

Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa va avea loc în data de 23 noiembrie, începând cu ora 14.30, în Sala Senat a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, în format online.

Alte articole

Mesajul Zilei Mondiale a Teatrului: Arta este pace!

În 1961, Institutul Internațional de Teatru (ITI) a inițiat...

A murit criticul literar Nicolae Manolescu la vârsta de 84 de ani

Criticul literar Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din...

Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului

Buna Vestire este praznuita de Biserica pe 25 martie. Buna...