February23 , 2024

Arhiva cu emoții – volum de poezii, Cronică de Liviu Pendefunda

Share

Deși, în urmă cu opt ani, Mihaela Botezatu debutase cu un volum de proză
scurtă, acum se prezintă în fața cititorilor cu o culegere de versuri pritocite
din aceeași realitate, în care felul său de a ironiza și a se auto-flagela subtil
domină versurile. Este o descărcare a sufletului încercat de clipele vieții: Peste ruine
înverzesc/ Noi bălării ce le maschează/ Și totul pare nefiresc,/ În mine sufletul necheză/ Dorind să rupă legătoarea// De orice gând prea limitat/ să își dea drumul din strânsoarea/ Acelui vis de nevisat. (Prea multă primăvară). Poemele sunt într’o succesiune de simțăminte induse de natură, experiențe (în general neplăcute) și învățăminte care apar drept pilde: Era o primăvară doar în acte/ La fel ca’n unele iubiri./ Nici muguri, păsări și nici șoapte/ Nu o purtau în tresăriri.(Doar în acte); Despre bărbați, ce am mai zis/ Rămân un rău chiar necesar/ Cu ei te poți trezi în vis,/ Dar visul poate fi coșmar (Bilanț)…
Într’o lume mereu schimbătoare, ale cărei metehne se dezvoltă precum ciupercile în poienile pline de flori atrăgătoare și încântător de pafumate, scriitoarea demonstrează cu prisosonță o abilitate remarcabilă de a scrie versuri ale căror rime se succed precum o apă curgătoare ce încântă auzul: Despre oameni, cer, cuvinte…/ Despre păsări, promisiuni…/ Despre cruce și morminte/ Despre lume și minuni. (Timpul). Amintirile, cu menționarea copilăriei și personalitatea tatălui se strecoară în mintea cititorului, trezindu-i asemănări și chiar declanșând cu măiestrie emoții pertinente sentimentelor perene, O fi de la bacoviana vreme,/ Sau de la caragelianul dor,/ sau poate am îmbătrânit devreme/ Sau poate frica să nu mor...(Ora somnului cel dulce).
Vremile se schimbă, spune Mihaela Botezatu prin acest debut liric care o frământă: În tine se mai naște o galaxie/ Nici ursul astăzi nu mai hibernează (Hibernare), demonstrând o jurnalistă a cărei spirit de observație în viața cotidiană remarcă că a început sfârșitul lumii. Doresc să felicit curajul destăinuirilor în format liric al autoarei, încheind cu un remarcabil poem: Slăbite fără clorofilă/ Zac frunze moartemprăștiat,/ din colț în colț le plimbă vântul/ ca un tramvai ce-a deraiat.// Când zboară pare că dansează/ Sau că-s bolnave de ceva./ Copacii goi nu mai visează/ Decât la iarna ce-o urma…(Toamna la oraș).

Liviu Pendefunda

Alte articole