Polemica din spațiul public referitoare la restaurarea bojdeucii lui Ion Creangă din Țicău a intrat și în atenția Elenei Chiaburu, Doctor în Istorie la Universitatea Al. I. Cuza din Iași, expert în Carte veche și Documente, acreditată de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.
Dumneai face o expunere documentată pe pagina personală de Facebook venind să lămurească din perspectiva documentelor găsite în arhivă și bibliotecă asupra subiectului, explicând:
”Ca de obicei, m-am întors la cărțile vechi – multe dintre ele interzise cunoașterii publice și închise în „Fondul Secret” din biblioteci în perioada comunistă – subiect care se dovedește, iată, inepuizabil, pentru că, din păcate, și Bojdeuca a fost o victimă a regimului bolșevic impus României după 1945. Date fiind personalitățile care s-au preocupat de perpetuarea memoriei lui Ion Creangă până la venirea comuniștilor la putere, devenite indezirabile pentru noul regim și eliminate din viața publică după 23 august 1944, o dată cu ele s-au ocultat și episoade semnificative din istoria Bojdeucii. Rezultatul deformării istoriei, al manipulării, vulgarității și agresivității cu care sîntem bombardați sistematic de cîteva decenii, îl trăim în aceste zile.
Concret, voi sintetiza informații din:
1) Alimăneştianu Al.; Cuza A.C., Pentru amintirea lui Ion Creangă: dare de seamă a Comitetului Ieşan pentru reconstituirea „Bujdeucei” în care a trăit cei din urmă ai săi ani povestitorul (Iaşi, Tipografia Serviciului Geografic, 1918) = documentul primar de pornire a chestiunii!
2) N. Hodoroabă, Imnuri, note și impresii (Iași, Viața Românească, 1926);
3) Revista lui N. Iorga, „Neamul Românesc”, 1910
4) Revista „Cetatea Moldovei”, 1940 – 1944
5) Emil Gârleanu, Priveliști din țară: schițe și însemnări, ed. II, (București, Alcalay, 1925)
6) C. Săteanu, Figuri din Junimea (București, Ed. Bucovina, 1932);
7) N. Leon, Amintiri, vol. II, (Iași, Viața Românească, 1925)
8 ) Octav Minar, Eminescu comemorativ: album artistic-literar (Iași, 1909)
9) Ion Crețu, Opere: Poveşti, amintiri, anecdote şi istorioare (Cultura Românească, ante 1948)
10) Lucian Predescu, Ion Creangă, Opere complete (București, Editura Cugetarea Delafras)
Paul I. Papadopol, plus cîteva imagini din baza de date a BCU Iași.”
Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicăul Iașilor este prima casă memorială înființată în România și datează din anul 1918. Apariția ei trebuie plasată în contextul adecvat. În anii 1917 – 1918, România trăia drama Primului Război Mondial: din decembrie 1916, partea de sud a țării, cu Bucureștiul, era ocupată de Puterile Centrale; guvernul împreună cu Regele, Regina și Armata era refugiat la Iași; zona Moldovei rămasă liberă se afla totuși sub ocupația militară nerostită a armatei ruse, în aparență aliat, dar un aliat ostil, așa cum se va dovedi; iarna anului 1917 a fost una dintre cele mai grele, în Moldova aflîndu-se peste 400 000 de refugiați, în afară de armata noastră și cea a rușilor (aprox. 1 200 000 de soldați care hrăniți, adăpostiți și transportați); în plus, o epidemie de tifos a îngreunat lucrurile și mai mult. După victoriile împotriva armatelor Puterilor Centrale din vara anului 1917 de la Oituz, Mărăști și Mărășești ce au adus un dram de speranță, a căzut ca un trăsnet trădarea armatei ruse care, urmare a declanșării Revoluției Bolșevice din noiembrie 1917, a renunțat la luptă, lăsînd România singură în fața inamicului care o înconjura din trei părți. În consecință, în februarie 1918 România a fost nevoită să accepte mai întîi un armistițiu și apoi o pace umilitoare cu Germania, Austro-Ungaria și Bulgaria, ale căror armate ocupaseră trei sferturi din teritoriul țării.
În acest context dramatic s-a născut Bojdeuca lui Ion Creangă – ca un mijloc de susținere a moralului populației secătuite de război. Ion Creangă era deja intrat în mentalul colectiv ca o personalitate populară, un simbol cultural foarte iubit: românii trăiau cu poveștile și snoavele lui, cîteva generații de copii învățaseră de pe abecedarele lui și chiar mai erau în viață unii dintre cei care-l cunoscuseră (Ion Creangă a murit relativ tînăr, la 52 de ani). Ideea salvării casei sale circula de ceva timp, astfel încît în toamna anului 1917 / iarna anului 1918 a fost reluată și pusă în practică printr-o operă de solidaritate colectivă, care a oferit ieșenilor (ieșeni însemnînd și cei peste 400 000 de refugiați din întreg teritoriul românesc) un motiv de coeziune și optimism necesar rezistenței în continuare. Bojdeuca a fost inclusă în șirul de activități de pietate și de respect față de înaintași, dedicate „cultului eroilor”, deoarece eroi nu sînt doar cei care mor în bătălii, ci eroi sînt și cei mai străluciți în artă, cercetare, știință, în apărarea Binelui și a Dreptății.
În octombrie 1917, un comitet condus de profesorii universitari A. C. Cuza, dr. N. Leon, dr. Corneliu Șumuleanu, împreună cu un grup de refugiați din Muntenia a inițiat o subscripție publică pentru adunarea banilor necesari salvării casei în care trăise Ion Creangă și care încă mai era în picioare, dar părăsită și ruinată complet (Tinca Vartic, tovarășa lui de viață, murise în 1912 și alți urmași nu mai erau). Trebuia cumpărată casa cu terenul; procurate materialele de construcție și mîna de lucru (și să nu uităm că era în plin război, cînd era o penurie uriașă de aproape orice!). În plus, s-a mai cumpărat și o casă vecină (a familiei Coca), cu terenul aferent, pentru a se asigura oarece spațiu viitorului muzeu, bojdeuca lui Creangă neavînd aproape deloc grădină. Urmau a se mai construi un cămin studențesc și o bibliotecă populară.
Dînd puțin filmul înapoi, pentru a afla în ce stare era bojdeuca înainte de anul 1918, potrivit mențiunilor din epocă, Bojdeuca originală avea două camere, din care una a avut dușumea, pentru că orice casă țărănească avea o „odaie de curat” sau o „odaie bună”, așa încît cei care se indignează astăzi că și Bojdeuca noastră contemporană este pardosită cu scîndură, se dovedește că greșesc. De asemenea, pentru că terenul era înclinat, de la poartă pînă la casă erau scări.
Știm că Emil Gârleanu a vizitat-o în preajma anului 1900, cînd încă mai trăia Tinca Vartic.
O foto din 1909 a publicat Octav Minar, în Eminescu comemorativ: album artistic-literar, Iași Editura Dacia, 1909, o carte scoasă de la Fondul Secret al BCU Iași abia în 1968, așa cum dovedește ștampila de pe ultima filă. Este fotografia părții din spate a casei: faimosul cerdac; se observă starea generală de ruină a imobilului. O relatare avem din anul 1910, cînd studenții ieșeni au comemorat 20 de ani de la moartea lui Ion Creangă. Tinca Vartic trăia, dar un perete al casei era căzut (cf. „Neamul Românesc”, 22 ianuarie 1910).
În anul 1917, cînd s-a pus problema refacerii, N. A. Bogdan, funcționarul Primăriei din Iași, în calitate de secretar al Comitetului menționat mai sus, însărcinat fiind să se documenteze, spunea că efortul nu merită: bojdeuca era complet ruinată și reconstrucția ei ar fi fost mult prea costisitoare; avînd în vedere contextul extrem de dificil al războiului, mai bine să se limiteze la facerea unui bust al povestitorului și gata. Același N. A. Bogdan descrie și în Darea de seamă publicată în primăvara anului 1918 cum arăta bojdeuca în toamna anului 1917, lăsîndu-ne și o fotografie. Intelectualitatea vizionară a Iașilor, în tandem cu bărbații politici ai vremii, nu a renunțat însă: știau că populația are nevoie de un motiv superior care s-o rupă de marasmul zilnic. Așa se și explică, poate, faptul că Bojdeuca noastră este încă atît de iubită!
Revenind, operațiunea efectivă de demolare și reconstrucție a Bojdeucii a fost coordonată de un inginer, dar mîna de lucru a dat-o în primul rînd Armata.
”Darea de seamă” din 1918 oferă amănunte precise și o fotografie a Bojdeucii refăcute. Mie îmi pare că în 1918 acoperișul s-a făcut din tablă! amănunt pe care îl nota și preotul N. Hodoroabă atunci cînd a vizitat Bojdeuca refăcută, în anul 1926.
Așa încît cei care fac glume proaste astăzi pe seama președintelui CJ Iași, n-ar trebui să le mai facă! Tot atunci scările s-au amenajat din piatră și ciment. Oricît ar părea de greu de crezut, cimentul s-a folosit încă de atunci, la construcția scărilor, a tubulaturii sistemului de drenaj și a havuzului pe care idioții de astăzi îl numesc jacuzzi, dar care s-a făcut atunci ca element de drenare a terenului. Scările erau deja stricate în anul 1926, cînd a vizitat părintele N. Hodoroabă. De asemenea, s-a înființat și replantat grădina. Inaugurarea Bojdeucii-muzeu s-a făcut pe 15 aprilie 1918, în ziua de mare sărbătoare creștină a Floriilor. Tot atunci, comitetul a trecut terenul și bojdeuca în proprietatea Universității din Iași. Interesant este și faptul că „Darea de seamă Pentru amintirea lui Ion Creangă”, amintită la început, a fost imprimată la Tipografia Serviciului Geografic în primăvara anului 1918. Și pentru că istoria noastră este realmente fascinantă, mai spun și că această tipografie a fost apoi dată imediat lui Onisifor Ghibu și dusă peste Prut pentru o folosi la imprimarea primelor cărți și ziare cu litere latine din Basarabia reunită cu Țara în 27 Martie 1918. În această tipografie a Serviciului Geografic s-a imprimat și „Abecedarul” Mitropolitului Gurie – prima carte cu litere latine la est de Prut, în 1918.
Cum arăta Bojdeuca după refacere vedem în ”Darea de seamă” alcătuită de secretarul Comitetului, N. A Bogdan. Se observă că bojdeuca cea nouă nu a avut „ochiul” de pe casă (luminătorul din pod, adică).
O foto după restaurare a lăsat și la dr. N. Leon, membru în comitetul care s-a ocupat de salvarea Bojdeucii (Amintiri, vol. II, Iași, Viața Românească, 1925). Încă una, la Paul I. Papadopol, anul 1935, Lucian Predescu (și el pus la Index); Ion Crețu, Opere: Poveşti, amintiri, anecdote şi istorioare, o ediție înainte de 1948.
Bojdeuca a mai fost restaurată în 1943, de Mitropolitul Irineu Mihălcescu, cu materiale oferite de Mănăstirea Neamț, prilej cu care muzeul a trecut din proprietatea Universității în cea a Primăriei Iași. În 1964 a fost restaurată după imaginile dinainte de 1918, următoarea restaurare a avut loc în 1985, pe aceea urmărind-o restaurarea de acum.
Revenind la faptul că istoria Bojdeucii a fost mutilată după 1945… Mărturisesc faptul că nu am citit volumul lui Constantin Parascan, Povestea Bojdeucii din Țicău-Iași la Centenar, așa încît nu știu dacă / cum analizează personalitățile cărora li se datorează refacerea bojdeucii și inaugurarea sa ca muzeu în 1918.
Comitetul de inițiativă și cei care au contribuit cu bani la reconstrucția Bojdeucii în 1918 apar în ”Darea de seamă”, chestiunea e oarecum cunoscută, s-a mai publicat prin diverse lucrări, au circulat și pe Facebook zilele acestea niște imagini, fără a fi însă analizate critic, iar cei care nu cunosc istoria, nu pot face conexiunile necesare. Profesorii A. C. Cuza și dr. Corneliu Șumuleanu (împreună cu N. Iorga) sînt cei care au pus bazele mișcării naționaliste în România, prin Liga Apărării Naționale Creștine, care după război a deviat spre extrema dreaptă și antisemitism (adică au fost mentorii mișcării legionare). Maiorul Ion Zelea Codreanu din lista de subscripție este tatăl viitorului „Căpitan”… A. C. Cuza și Corneliu Șumuleanu au fost “puși la Index” de regimul comunist (Șumuleanu a murit în 1937, dar A. C. Cuza a mai trăit pînă în 1947, stînd ascuns la Sibiu și astfel a scăpat de arestare, nonagenar fiind), orice referire la viața și opera lor fiind interzisă după 1944. În consecință, toată contribuția lor a salvarea moștenirii culturale a lui Ion Creangă a fost trecută sub tăcere, fiind astăzi cvasi-necunoscută. Mi se pare și că în căminul studențesc construit ulterior în Țicău au locuit studenții basarabeni – iarăși un subiect ocultat după 23 august 1944, cînd orice referire la teritoriile pierdute de România după al doilea război mondial (Bucovina și Basarabia) a fost interzisă.
Din cauză că istoricul Bojdeucii a fost trunchiat după instalarea comunismului în România, mărturiile documentare din epocă fiind închise în depozite inaccesibile din biblioteci, eliminîndu-se contextul real al înființării sale în anii 1917 – 1918 ca monument mobilizator, de coeziune și pietate față de eroii neamului românesc, inițiat de personalități naționaliste și punîndu-se în loc, decenii la rînd, scrieri romanțate ce au construit o simbolistică doar parțial adevărată, s-a ajuns ca imensa majoritate a românilor să creadă că Bojdeuca din Iași este cea originală în care a trăit Ion Creangă. De aici, pasul spre valul de încrîncenare și de acuze lipsite de orice suport real aduse celor implicați în renovarea încheiată recent, a fost ușor de făcut. Se dovedește încă o dată cît de importante sînt cărțile noastre de pînă la anii ’50, fără de care istoria noastră este incomplet și incorect cunoscută!”
