May16 , 2024

Părintele Constantin Necula își lansează cartea despre Sf. Ierarh Nicolae, la Iași pe 6 decembrie

Share

Ziua de 6 Decembrie nu vine doar cu cadouri de la Moș Nicolae pentru enoriașii Parohiei “Sfântul Mucenic Iulian din Tars”, cunoscută și ca biserica din campusul Tudor Vladimirescu Iași, ci vine și cu lansarea unei cărți despre Viața Sfântului Ierarh Nicolae scrisă de părintele Constantin Necula.

Astfel, în ziua de 6 decembrie, după oficierea Sfintei Liturghii, autorul cărții, renumitul părinte Necula va prezenta cartea ”Viata Sfantului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, dăruitorul” publicată la editura Agaton.

”Am scris această carte cercetând izvoare istorice şi lucrări foarte demne de încredere, ca să învăţăm acum împreună cine este Sfântul Nicolae. Ca să nu ne mai lăsăm furaţi de modul în care unii cred că-l pot ascunde pe Sfântul nostru drag printre reclame şi baloane colorate. El nu acolo locuieşte. Ci în catapetesmele bisericii, în icoanele pline de bucurie din casele sărmanilor, în inima celor de la căpătâiul bolnavilor, în mângâierea copiilor singuri, în gestul de adâncă prietenie al camaderiei gata să moară pentru celălalt. Şi, o să vedeţi, în făptuirile pline de smerită afecţiune.” povestește părintele Necula.

Alte articole

Mesajul Zilei Mondiale a Teatrului: Arta este pace!

În 1961, Institutul Internațional de Teatru (ITI) a inițiat...

A murit criticul literar Nicolae Manolescu la vârsta de 84 de ani

Criticul literar Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din...

Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului

Buna Vestire este praznuita de Biserica pe 25 martie. Buna...