April28 , 2024

Cea mai lungă noapte din an, noaptea în care vine Moș Nicolae

Share

În fiecare an, pe 6 decembrie, o atmosferă de sărbătoare cuprinde atât cei mici, cât și cei mari,deoarece, conform tradițiilor românești, această zi coincide cu venirea lui vine Moș Nicolae. Copiii și adulții își așează cu bucurie încălțările curate lângă ușă, sperând să găsească dimineața surprize plăcute și cadouri.

Pe 6 decembrie, sărbătorim memoria Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei. Acesta este recunoscut pentru miracolele săvârșite și devotamentul său față de credință. Este considerat ocrotitor al copiilor, marinarilor, brutarilor, femeilor nemăritate și celor nedreptățiți. Numele său grecesc, Nikolaos, se traduce prin “biruință asupra poporului”.

Legenda Sfântului Nicolae
Fost episcop de Myra, Sfântul Nicolae a devenit recunoscut ca sfânt începând cu secolul al XVI-lea. S-a născut în jurul anului 280, într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Legenda spune că acesta a făcut foarte multe fapte bune și că a vindecat mulți bolnavi.

De exemplu, se spune că sfântul a salvat de la prostituţie trei surori foarte sărace al căror tată le împinse spre desfrâu pentru bani. Sfântul Nicolae le-a sărit în ajutor, aruncând punguţe cu bani în camerele fetelor, bani cu care tatăl lor le-a putut căsători la puţin timp după primirea darurilor de la Moş Nicolae. Astfel a apărut și tradiția cadourilor în ghete. De fapt, din acest motiv, preoţii susţin că Sfântul Nicolae ar putea fi socotit adevăratul Moş Crăciun, şi asta pentru că Nicolae este, într-adevăr, un aducător de daruri.

Totodată, se mai povesteşte despre salvarea unor marinari de la naufragiu, prin rugăciune, de unde și cinstea pe care aceștia i-o aduc Sfântului Nicolae pe care îl consideră ocrotitorul lor.

De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi.

Așadar, Sfântul Nicolae i-a ajutat pe săraci, i-a primit pe cei păcătoși, a apărat credința de erezii și de persecutorii păgâni. Nu se știe cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350.

Moaştele Sfântului Nicolae sunt păstrate la Catedrala din Bari, în Italia, într-o criptă din care izvorăşte un lichid incolor, numit „Mana” sau „Santa Mana”. Potrivit tradiţiei, episcopul acestei eparhii amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvântează şi-l împarte credincioşilor.

Tradiții și obiceiuri legate de Sfântul Nicolae
Cine nu a auzit de tradiția nuielușei de Moș Nicolae? Deoarece gesturile darnice făcute de Sfântul Nicolae celor aflați în nevoie erau anonime, acest lucru i-a inspirat pe oameni să își ofere daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Astfel, Moș Nicolae le aduce copiilor cuminți cadouri, dulciuri și fructe, pe care le lasă în ghetuțele atent pregătite cu o seară înainte. Copiilor care nu au fost cuminți, Moș Nicolae le lasă o nuielușă.

Tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până de Crăciun, înseamnă că sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.

În tradiţia creştină, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. El îi pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini.

Se spune că, dacă de Sfântul Nicolae fumul sobelor iese în sus pe coş, vine ger. Dacă se lasă jos, va ninge mult. Dacă pe 6 decembrie e frig, va urma un an cu recolte bogate.

În tradiţia românească, Moş Nicolae apare pe un cal alb, semnificând prima zăpadă care cade la începutul iernii. În zona rurală din Moldova, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete, își aleg gazda în casa căreia repetițiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou vor avea loc. În alte regiuni fetele se adună în ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă fix, flăcăii năvălesc peste ele și încep a petrece. În satele dobrogene și cele dunărene, Sfântul Nicolae este ocrotitor al marinarilor și al pescarilor, fiind invocat de multe ori în apropierea unei primejdii. Un obicei asemănător este practicat și de pescarii din apele repezi de munte (mai ales din Bucovina), care-l văd pe Sfânt ca fiind cel ce-i ocrotește de înec.

În Transilvania, Moș Nicolae este cel mai popular sfânt din Ardeal. În popor se mai spune că iarna începe odată cu sărbătoarea de Moș Nicolae, care, bătrân fiind, își scutură barba aducând astfel prima zăpadă.

Moș Nicolae în lume

Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări.

Personajul are corespondenți în întreaga Europă Centrală (Mikulás în Ungaria, Mikuláš în Republica Cehă și Slovacia și Mikołaj în Polonia), dar și în Europa de Vest (Nikolaus: Germania, Sinterklaas: Olanda, Saint Nicolas: Franța) .

În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile.

Alte articole

Mesajul Zilei Mondiale a Teatrului: Arta este pace!

În 1961, Institutul Internațional de Teatru (ITI) a inițiat...

A murit criticul literar Nicolae Manolescu la vârsta de 84 de ani

Criticul literar Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din...

Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului

Buna Vestire este praznuita de Biserica pe 25 martie. Buna...