Spectacolul „Hârjoana” are premiera pe 21 mai 2026 la Sala Uzina cu Teatru a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, într-o montare semnată de Alexandra Bandac Marian după un text original scris de Emil Coșeru. Producția are o durată de o oră și treizeci de minute și propune un discurs teatral construit în jurul temelor inevitabile ale existenței:
- dragostea
- bătrânețea
- timpul
- moartea
Textul a fost scris în februarie 2025, într-o perioadă pe care autorul o descrie drept intensă și concentrată creativ.
Emil Coșeru semnează un text despre ultimele fragmente ale vieții
În „Hârjoana”, doi bătrâni fără nume încearcă să amâne confruntarea finală cu moartea. Dialogul lor alternează între:
- umor
- nostalgie
- tandrețe
- teamă ascunsă
Autorul definește piesa ca o combinație de „râsu-plânsu”, formulă care trimite direct la tradiția teatrului românesc construit pe echilibrul dintre comic și tragic.
Emil Coșeru spune că a urmărit:
- replică simplă
- emoție directă
- poveste clară
- apropiere umană autentică
Această opțiune contrastează cu tendințele teatrului contemporan foarte conceptual sau excesiv teoretizat.
Alexandra Bandac Marian transformă textul într-un poem scenic despre senectute
Regizoarea Alexandra Bandac Marian descrie spectacolul ca pe o explorare a iubirii târzii și a fragilității umane în fața morții.
În lectura scenică propusă:
- moartea nu apare ca adversar direct
- timpul devine adevăratul conflict
- copilăria funcționează ca spațiu simbolic al începutului și sfârșitului
Regizoarea observă că personajele încearcă să se apere de angoasă prin evocarea trecutului și prin apropierea afectivă unul de celălalt.
Această construcție transformă spectacolul Hârjoana Iași într-o meditație despre:
- degradarea corpului
- luciditatea vârstei înaintate
- memoria afectivă
- relația dintre timp și identitate
Sala Uzina cu Teatru continuă direcția producțiilor experimentale
Premiera are loc la Sala Uzina cu Teatru, unul dintre spațiile alternative dezvoltate de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași pentru producții contemporane și formule scenice mai intime.
Acest tip de spațiu permite:
- apropierea dintre actori și public
- accent pe corporalitate și emoție
- scenografie minimalistă
- atmosferă mai intensă și personală
În ultimii ani, multe teatre europene au dezvoltat astfel de spații pentru spectacole orientate spre:
- dramaturgie nouă
- experiment scenic
- teatru psihologic și confesiv
Teatrul contemporan începe să vorbească mai des despre bătrânețe
Tema centrală din Hârjoana Iași apare relativ rar în teatrul contemporan românesc, dominat frecvent de teme sociale sau politice.
Spectacolul propune însă o perspectivă diferită:
- senectutea ca experiență profund umană
- moartea ca prezență inevitabilă
- iubirea ca ultim spațiu de refugiu
Această abordare apropie piesa de tradiția dramaturgiei existențiale europene și de teatrul care explorează vulnerabilitatea umană fără efecte spectaculoase sau discurs militant.
Un debut dramaturgic cu miză personală
Pentru Emil Coșeru, „Hârjoana” reprezintă și un moment important de debut ca dramaturg. Actorul vorbește despre spectacol ca despre un proiect profund personal și despre colaborarea apropiată cu echipa artistică.
Textul include numeroase reflecții despre:
- trecerea timpului
- memoria corporală
- relațiile afective la final de viață
- contradicția dintre spiritul încă tânăr și corpul degradat
Această tensiune generează mare parte din dramatismul și umorul spectacolului.
Naționalul ieșean își extinde repertoriul spre dramaturgia originală
Premiera Hârjoana Iași confirmă și interesul Teatrului Național din Iași pentru:
- texte originale românești
- autori contemporani
- producții cu miză emoțională și filosofică
Într-un peisaj teatral dominat frecvent de reinterpretări clasice sau adaptări internaționale, apariția unui text nou, scris special pentru scenă, rămâne un semnal important pentru dramaturgia românească actuală.
Pentru publicul ieșean, „Hârjoana” propune o întâlnire cu un teatru construit pe fragilitate, memorie și luciditate, într-o perioadă în care scena contemporană vorbește tot mai rar despre bătrânețe cu sinceritate și umor.
