De azi e frig… (sonet de noiembrie)

0
De azi e frig… (sonet de noiembrie)
De azi e frig şi vine dinspre stepe
un animal cu gheare degerate,
ce-n colţii verzi ai brazilor, în rate
ne ia, când masticaţia începe,
de-a valma-ncremenirilor a toate
arterele, cu sângeriul de pe
colinele sub tropotul din iepe,
de şei şi înţelesuri dezbrăcate.
Când vine iarna, parcă plec de-acasă
în peştera cu albul din poveşti.
Ca ursul port privirea, mai sticloasă
decât sticleşte luna în fereşti
și-n aerul de gheață suflu ca să
mă vezi fără să știu pe unde mi-eşti…

 

Daniel Bratu

Președinte al Asociației Umoristice  Păstorel Teodoreanu, Iași

Poezie publicată în:
– suplimentul literar Symposion, revista literară Conexiuni;
– antologiile de cenaclu Virtualia;
– “Ultima generație. Primul val” Antologie poezie.ro, Editura Muzeul Literaturii, 2005;
– revista umoristică Scârț.

Apariții editoriale:

“Leredem” – Editura LiterNet 2006;

”Doi într-o arcă” coautor sanda Nicucie – editura PIM, 2021;

”Noaptea leobardului” – editura 24 Ore, 2022

Marele premiu la concursul de poezie – Festivalul “Adrian Păunescu” – iulie 2018
Marele premiu “MIRCEA MOTRICI” și premiul revistei CITADELA, Satu Mare/ secțiunea “reportaj literar” – mai 2009
Premiul revistei PORTO FRANCO, Galați/ secțiunea “poezie” – mai 2009
Premiul I la Festivalul “Umor la Gura Humorului” la secțiunea poezie umoristică/ iunie 2017
Premiul al II-lea la Festivalul “Zâmbete în Prier” la secțiunea parodie/ aprilie 2015
Mențiune la concursul Agatha Grigorescu Bacovia/secțiunea “poezie” Mizil – 2014
Mențiune la Festivalul “Donici, cuib de înțelepciune”- Chișinău, la secțiunea Epigramă/decembrie 2016.