November21 , 2024

Primul restaurant vegetarian din București

Share

Pe 23 noiembrie 1908 a fost inaugurat primul restaurant vegetarian din București, într-un elegant imobil situat lângă Biserica Albă (pe str. Al. Lahovary nr.4, astăzi Str. George Enescu), local înființat de Asociația Vegetarienilor din România.
La banchetul de deschidere au participat membri ai asociației (dr. C. Parhon-președinte, dr. Al. Kaminscki-vicepreședinte, dr. N. Frangulea-vicepreședinte, dr. V. Bușilă-casier, A. Popescu-membru și avocat I.N. Țimiraș-secretar general), oficialități (dr. I. Cantacuzino-directorul general al serviciului sanitar), reprezentanți ai presei (ex. G. Ranetti) și alte personalități (ex. dr. Șt. Irimescu, dr. Fr. I. Rainer, dr. L. Anastasievici).

În deschiderea evenimentului, Dr. C. Parhon a ținut o scurtă cuvântare în care a argumentat superioritatea regimului alimentar vegetarian asupra celui omnivor și a exemplificat avântul pe care mișcarea vegetariană a luat-o în alte țări. De asemenea, a dorit să sublinieze că restaurantul a fost inaugurat pentru „a contribui la răspândirea vegetarianismului prin posibilitatea ce li se dă celor neîncrezători de a se convinge de superioritatea acestui regim”. Cei prezenți au primit un exemplar din numărul 4 al revistei asociației, Reforma Alimentară. (August/septembrie 1908-ianuarie 1913 (lunar). Din comitetul de redacție au făcut parte: V. Bușilă, V. Babeș, J. Borschneck, B. Ionescu, N. Frangulea, E. Kaminscki, Al. Kaminscki, C. Negoescu, A. Popescu, C. Parhon, G. Robin, I. N. Țimiraș, M. Zenide.)

Presa a salutat în unanimitate deschiderea localului și a detaliat meniul banchetului: Supă de zarzavat/ Unt, ridichi de lună, măsline/ Salsifis à la Polonaise/ Mazăre cu pateuri de ciuperci/ Salată amestecată/ Friptură de conopidă/ Mei cu lapte/ Compot din diferite fructe/ Cremă de vanilie/ Plăcintă cu mere/ Brânzeturi diferite/ Struguri, mere, pere, mandarine, migdale, alune, nuci / Cafea „Natura” din cereale/ Pâine integrală/ Must de Drăgășani.

CONTINUAREA AICI

 

Alte articole

Mesajul Zilei Mondiale a Teatrului: Arta este pace!

În 1961, Institutul Internațional de Teatru (ITI) a inițiat...

A murit criticul literar Nicolae Manolescu la vârsta de 84 de ani

Criticul literar Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din...

Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului

Buna Vestire este praznuita de Biserica pe 25 martie. Buna...