November23 , 2024

Cazinoul din Constanța se va deschide în iunie 2024

Share

Abia în iunie anul viitor ne vom putea bucura de Cazinoul din Constanța, în toată splendoarea lui. Termenele de finalizare propuse au fost amânate de mai multe ori.
Proiectul inițial nu a surprins toate aspectele restaurării, așa că a fost nevoie de lucrări suplimentare. În acest moment, edificiul-simbol al Constanței este gata în proporție de 75%.

La Cazinoul din Constanța se lucrează de zor. Specialiștii se ocupă de consolidarea clădirii, iar restauratorii au grijă ca ornamentele să-și recapete forma și strălucirea de odinioară. Elementele de decor prea degradate sunt realizate de la zero, pe loc.

Cât costă restaurarea Cazinoului din Constanța?

În primă fază, costurile renovării cazinoului au fost estimate la aproximativ 60 de milioane de lei. Totuși, lucrările au adus cu sine intervenții suplimentare. Una dintre probleme a fost reprezentate de o parte laterală a cazinoului. Aceasta, fiind pe cale să se prăbușească, a impus mărirea bugetului alocat pentru proiect.
Astfel, s-a ajuns la o sumă totală de aproximativ 80 de milioane de lei. Totuși, în acest an, după confirmarea termenului final din anul 2024, au apărut din nou dificultăți. Dificultatea proiectului este una colosală. O valoare finală și mai realistă a proiectului ar fi de cel puțin 230 milioane RON (totalul alocat până în mai 2023). Cu acest nou buget sosește și un nou termen final potențial, 2025-2026.

Care este importanța istorică și culturală a Cazinoului din Constanța?

Cazinoul are în primul rând, o poziție esențială privind turismul orașului. Acesta este în centrul istoric al Constanței, pe o faleză. Construcția propriu-zisă a cazinoului a început în anul 1904. Dorința primarului de atunci, Alexandru Belcic, a fost de a oferi orașului un edificiu similar cu marele cazinouri europene.

În anul 1910 avea loc inaugurarea Cazinoului din Constanța. Acesta, prin influența lui Daniel Renard, prezenta un stil arhitectural care nu era specific românesc. Evident, acest lucru a adus critici aspre din partea presei locale.

Cazinoul din Constanța a fost un loc de adunare al societății din acest oraș. Era mai mult decât un cazinou. Acesta avea și o sală de dans, o sală pentru reviste și ziare, precum și săli de lectură. De departe cea mai mare atracție a cazinoului era terasa sa de pe malul mării.

Deși o emblemă a orașului, cazinoul intră în paragină în jurul anului 2014. Până la începerea proiectului de restaurare, accesul în cazinou este interzis.
Care va fi rolul cazinoului în context actual?

Evident, rolul principal al cazinoului va fi unul turistic. Acesta aparține orașului, iar șansele ca sălile de jocuri să se întoarcă sunt foarte mici. De altfel, competiția creată de cazinourile online este una foarte mare.

În anul 2023, câteva dintre schelele care au învăluit cazinoul au fost îndepărtate. Astfel, astăzi se pot observa rezultatele lucrărilor de renovare. Partea superioară a fațadei este aproape completă, dezvăluind frumusețea de altădată a edificiului.

ZiuaConstanta

Alte articole

Mesajul Zilei Mondiale a Teatrului: Arta este pace!

În 1961, Institutul Internațional de Teatru (ITI) a inițiat...

A murit criticul literar Nicolae Manolescu la vârsta de 84 de ani

Criticul literar Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din...

Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului

Buna Vestire este praznuita de Biserica pe 25 martie. Buna...