În dimineața zilei de 7 octombrie 2023, Hamas și alte grupări armate palestiniene din Gaza au declanșat un atac masiv împotriva Israelului, lansând mii de proiectile reactive nedirijate către așezările israeliene din sudul și centrul țării. Militanții palestinieni au intrat pe teritoriul Israelului pe uscat, aer și apă, atacând obiective militare și populația civilă în așezările israeliene și la un festival de muzică. Bilanțul atacurilor include peste 1.400 de morți și 3.300 de răniți, cu cea mai mare parte a victimelor înregistrată în faza inițială și majoritatea fiind civili.
Conform ultimelor estimări, au fost uciși peste 1.500 de luptători Hamas, iar peste 200 de cetățeni israelieni și străini au fost luați ostatici în Gaza. De partea cealaltă, în urma bombardamentelor „fără precedent” ale artileriei și aviației israeliene asupra Fâșiei Gaza s-au înregistrat peste 8.000 de morți și 15.000 de răniți.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a descris ziua de 7 octombrie 2023 ca fiind „de departe cea mai neagră zi din istoria Israelului”. Așadar, 7 octombrie 2023 marchează începutul unui nou conflict între israelieni și arabi, cel mai recent din scurta și sângeroasa istorie de 75 de ani ai statului evreu.
Războiul de Independență din 1948
Pe 29 noiembrie 1947, Adunarea Generală a ONU a votat (cu 33 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă”, 10 „abțineri” și un absent) împărțirea teritoriului Palestinei de la vest de râul Iordan pentru constituirea unui stat evreu și a unuia arab, iar Ierusalimul să rămână o zonă administrată internațional. Statele arabe au respins însă rezoluția ONU și au anunțat că vor lupta pentru a împiedica implementarea acesteia în regiune.
continuare pe Historia.ro