Mihail Sadoveanu, răvășit de durere la moartea lui Stalin

Mihail Sadoveanu, “Marele geniu al omenirii progresiste”, în Scânteia, 7 martie 1953.

„Marele Iosif Vissarionovici Stalin a închis ochii. Vestea adormirii lui a străbătut pământul, fulgerând inimile tuturor oamenilor muncii. Veste de cumplită durere, ca pentru cel mai bun părinte și cel mal înțelept tovarăș; veste în stare să ne covârșească și să ne înfrângă puterile, dacă n-am avea viu în noi exemplul pe care ni l-a dat însuși Iosif Vissarionovici la săvârșirea din viață a lui Lenin. Atunci, în anul de doliu 1924, el s-a ridicat deasupra durerii. făgăduind învățătorului său să rămâie fără odihnă și fără scădere în slujba poporului și a socialismului.

Popoarele Uniunii și ale democrațiilor populare se simt astăzi ridicate de aceeași forță întru desăvârșirea operei staliniste. Oamenii revoluției, biruindu-și durerea, vor găsi în el puterea de a duce cât mai departe și mai sus pildele și învățămintele geniale ale celui care va rămâne veșnic între noi, mai viu decât toți viii.

Stalin a purtat Armata Roșie din izbândă în izbândă

Împreună cu Lenin, Stalin a făurit puternicul partid al comuniștilor, a fost inspiratorul și conducătorul Revoluției celei mari din Octombrie 1917. Stalin a purtat Armata Roșie din izbândă în izbândă, contra coaliției capitaliste și contrarevoluționare, până la consolidarea deplină a statului nou socialist. Geniul său organizator l-a desfășurat după aceea pe tărâmul construcției pașnice eliberând toate izvoarele puterii populare, conducând poporul sovietic la izbânda Istorică a socialismului.

Geniul militar al Generalissimului Stalin a dus popoarele sovietice, unite strâns într-un înalt avânt, la respingerea și zdrobirea cotropitorilor. Măreață victoria! Dar mai uimitoare decât însăși această victoria fără seamăn în analele lumii s-a dovedit reclădirea rapidă și dezvoltarea puterii socialiste în urma distrugerilor războiului.

“Părintele și tovarășul nostru prea iubit”

Progresele marelui stat socialist urmându-și cursul, biruințele staliniste s-au săvârșit pe marile șantiere ale comunismului, în crearea hidrocentralelor electrice, a canalurilor uriașe, a plantațiilor în stepele aride. Izbânzile staliniste s-au săvârșit și asupra popoarelor siberiene înapoiate care au fost ridicate la cultură, asupra singurătăților polare ce au devenit accesibile omului nou, asupra pustiurilor Asiei Centrale care învia și râd vieții, asupra tainelor ce ascunde adâncul pământului, unde omul caută bogățiile necesare industriilor, asupra naturii ostile în general, pe care oamenii sovietici o domesticesc și o disciplinează. Aceasta luptă măreață și pacifica va rămânea cea mai pură și mai luminată glorie a marelui Stalin. Dar Iosif Vissarionovici, părintele și tovarășul nostru prea iubit, a fost și este campionul pace mondiale, scutul mamei și copilului, apărătorul liniștii oamenilor muncii, protectorul tineretului de pe întreg pământul.

Citește și A. C. Cuza, „naționalist înfocat” și „xenofob ireductibil”, discurs antisemit în Adunarea Deputaților

Am văzut acum câțiva ani un tablou în care era înfățișat Stalin între colhoznice, mame și copile. Era iubirea împresurând blândețea acelui om care mi-a apărut prima oară la Kremlin, într-o adunare a serbărilor Academiei, încununat de lumina bunătății. Încununat de cărunteță ca de o pulbere de argint, așa îl am și acuma în amintire.

“Acest om unic a dat avânt științelor și artelor”

Acest om unic a dat avânt științelor și artelor. Sub privegherea lui s-a dezvoltat și a luat avânt geniul poporului muncitor. Nu-i rămâneau necunoscute durerile, știa să găsească alinările. Stelele Kremlinului nu vegheau singure; sub ele veghea și gândirea lui veșnic trează. Bătea viu și inima lui plină de dragostea de om. Imaginea lui a lucit la toate veghile ostașilor sovietici, în toate izbânzile întrecerii socialiste, la toate neamurile ce ieșeau la lumină din întunericul veacurilor de asuprire; semințiile Astei Centrale i-au fixat chipul pe covoare la care au lucrat cu iubire femeile și copilele, poeții populari i-au slăvit isprăvile; cel mai vrednic flu al oamenilor muncii e mult intrat în legendă.”

Mihail Sadoveanu (n. 6 noiembrie 1880 – d. 19 octombrie 1961) a fost unul dintre cei mai prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, a fost totodată, după 1945, un puternic susținător al ideologiei comuniste.

Distribuie mai departe

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *