Liderul sindicatului Artis: Beatrice Rancea trebuia să fie demisă de la conducerea Operei Iaşi de mult timp

Liderul sindicatului artiştilor din Opera Naţională Română Iaşi, Marius Aftaragaci, a declarat, luni, presei că managerul instituţiei, Beatrice Rancea, ar fi trebuit demisă de mai mult timp, având în vedere că au fost sesizate nereguli administrative din partea sindicatului dar şi ca urmare a rapoartelor făcute în urma controalelor Corpului de control al Ministerului Culturii sau al Curţii de Conturi.

„E trist ca într-o instituţie de cultură să existe probleme de această natură. Noi am făcut sesizări nenumărate la Ministerul Culturii de-a lungul timpului. De acolo este şi raportul care a fost trimis către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. Probabil că de acolo sunt şi acţiunile de astăzi. Nu cunosc detalii vizavi de această acţiune. Ştiam, intuiam că se anchetează pentru că noi am mai depus sesizări, şi mai este un raport al Ministerului Culturii pe care ministrul Gheorghiu a spus că îl va face public, încă nu s-a întâmplat asta. A fost şi un raport al Curţii de Conturi, probabil că s-au cumulat actele.

Noi, Sindicatul Artis Moldova, am făcut numeroase sesizări şi pe probleme administrative, nu numai de probleme de această natură. Probabil că e mult mai grav decât pare. Să vedem. Probleme au fost mereu şi au fost sesizate prin memorii, adrese, am încercat şi la instituţie să le rezolvăm dar nu s-a vrut. (…) Tot strigam ca în pustiu să se rezolve problemele pentru că nu se poate. Având acele rapoarte din punct de vedere administrativ, după părerea noastră, ar fi trebuit demisă”, a declarat jurnaliştilor Marius Aftaraghachi, liderul sindicatului Artis din cadrul ONRI.

Liderul artiştilor sindicalişti a reproşat totodată că activităţile conducerii Operei ieşene erau netransparente şi nu exista cooperare cu şefii de compartimente iar achiziţiile nu s-au făcut transparent.

Citește și Ministerul Culturii anunță că va colabora cu DIICOT în ancheta de la Opera Națională din Iași

„Nu existau consilii artistice. Erau netransparente foarte multe dintre activităţile Operei, foarte puţină cooperare. Era cam concentrată în centrul puterii, ca să spun aşa. Pentru o instituţie publică ar fi trebuit să aibă un cuvânt de spus şi şefi de compartimente, totul să fie public, transparent vizavi de achiziţii, de spectacole, de orice achiziţii. Astea le-am tot reclamat. În plus, evaluările (anuale ale personalului – n.r.) s-au făcut după 9 luni. O evaluare simplă nu ştim din ce motive s-a făcut după 9 luni. Am reclamat şi acest aspect. Mai sunt multe altele pe care le-am trecut în documente”, a declarat Marius Aftaragaci, citat de Agerpres.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat în cursul zilei de luni 26 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Iaşi într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi constituire de grup infracţional organizat, în legătură cu mai multe nereguli la Opera Naţională Română din Iaşi.

Distribuie mai departe

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *