Gruia, Ion V. (n. 1895 – d. 1952)

Gruia, Ion V. S-a născut pe 14 noiembrie 1895, în Roman, județul Neamț. Avocat, doctor în drept, profesor de drept constituțional și administrativ la Facultatea de Drept a Universității din București, decan din anul 1941, membru al Institutului Regal de Științe Administrative al României.

Deputat și Ministru de Justiție în guvernul Ion Gigurtu (4 iulie – 4 septembrie 1940), calitate din care a promovat elemente legislative antisemite. Împreună cu Primul Ministru Ion Gigurtu, a promovat legislația prin care au fost excluși din Baroul București avocații evrei.

După instaurarea regimului comunist, Ion Gruia a fost exclus, în 1948, de la Facultatea de Drept. Arestat în 1949 și transferat la penitenciarul de la Sighet, unde a decedat pe data de 14 noiembrie 1952.

Bibliografie: Giurescu, Constantin C., Cinci ani și două luni în penitenciarul de la Sighet, Editura Fundației Culturale Române, 1994; Solonari, Vladimir, Purificarea naţiunii, Editura Polirom, 2009.

Fețele durerii. Apel la memorie

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *