Cea mai mare expoziţie organizată vreodată peste hotare, inaugurată în septembrie, la Madrid

Cea mai mare expoziţie muzeală organizată vreodată peste hotare, “Tezaure arheologice din România. Rădăcinile dacice şi romane”, va fi inaugurată, în septembrie, la Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid, informează Ministerul Culturii.

Ministrul Bogdan Gheorghiu s-a întâlnit marţi, la Madrid, cu ministrul spaniol al Culturii, José Manuel Rodríguez Uribes, în contextul organizării evenimentelor de diplomaţie publică şi culturală desfăşurate în cele două ţări, cu ocazia sărbătoririi, în 2021, a 140 de ani de relaţii diplomatice româno-spaniole.

“Au fost subliniate eforturile depuse de Ambasada României la Madrid pentru coordonarea dialogului între autorităţile spaniole şi române şi pentru facilitarea demersurilor necesare pentru realizarea celei mai mari expoziţii muzeale româneşti, organizate vreodată peste hotare ‘Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane'”, precizează ministerul.

Expoziţia va fi curatoriată de Muzeul Naţional de Istorie a României.

“Am vizitat, astăzi, Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid, Spania, pentru a mă asigura de bunul mers al organizării celei mai mari expoziţii muzeale româneşti făcute vreodată în afara graniţelor ţării. Peste 40 de muzee din întreaga ţară au contribuit la patrimoniul de 764 de exponate care vor forma Expoziţia “Tezaure arheologice din România. Rădăcinile dacice şi romane”, ce va fi inaugurată în luna septembrie, având Înaltul Patronaj al preşedintelui României, excelenţa sa Klaus Iohannis, şi al majestăţii sale Regele Felipe al Vl-a al Spaniei”, preciza marţi ministrul Bogdan Gheorghiu, într-o postare pe Facebook.

Potrivit Ministerului Culturii, discuţiile dintre cei doi demnitari au evidenţiat stadiul excelent al relaţiei bilaterale dintre cele două state, aflate la nivel de Parteneriat strategic, precum şi dorinţa comună pentru o cooperare susţinută, atât la nivel bilateral, cât şi în cadru european, fiind “marcată” finalizarea textului Memorandumului de Înţelegere în domeniul culturii, care va fi semnat cu ocazia primei şedinţe comune ale celor două guverne.

Citește și Ministerul Culturii participă la organizarea Programului aniversar România – Spania 2021

Totodată, a fost stabilită intensificarea schimburilor de experienţă, mai ales în domeniul legislaţiei referitoare la restaurarea patrimoniului şi protejarea acestuia, corelate cu promovarea investiţiilor în infrastructură, având în vedere că Spania are o vastă experienţă în domeniu.

În cheie europeană, cei doi miniştri au discutat despre Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă român şi spaniol, Bogdan Gheorghiu menţionând accentul pus de România pe recuperarea sectorului cultural, grav afectat de pandemie, şi pe promovarea rutelor culturale.

La finalul reuniunii, la care a participat ambasadorul României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, ministrul român l-a invitat pe omologul spaniol să viziteze România, iar acesta a acceptat cu plăcere. 

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *