Cămărășescu, Ion (n. 1882 – d. 1953)

Cămărășescu, Ion. S-a născut în 27 ianuarie 1882, Bucureşti, într-o familie înstărită. A studiat Dreptul la Paris. Întors în România, a practicat avocatura în baroul București. Și-a început cariera politică în P.C. (Partidul Conservator). A devenit şef de cabinet al lui C. Dissescu, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (octombrie 1906–martie 1907).

A fost unul din fondatorii Partidului Conservator-Democrat, constituit la 3 februarie 1908. Între 1914–1918, a ocupat funcţia de prefect al judeţului Durostor (Dobrogea). Mai târziu agent de legătură al guvernului român pe lângă armata rusă din Moldova în timpul Războiului de Reîntregire. Ministru de Interne (17 decembrie 1921-19 ianuarie 1922) în Guvernul Tache Ionescu. Din 1922 s-a înscris în Partidulul Ţărănesc.

A fost preşedinte al Uniunii Camerelor Agricole (1928– 1930) şi preşedinte al delegaţiei române în Consiliul economic al Micii Înţelegeri. La data de 6 iulie 1937 a devenit membru, din partea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, în Consiliul Superior Economic şi membru în Consiliul Superior al Agriculturii (29 octombrie 1937).

După cel de-al doilea război mondial, în 1950, Ion Cămărășescu a fost arestat şi întemniţat la Sighet, unde a decedat trei ani mai târziu, în 1953.

Bibliografie: Campus, Eliza, Din politica externă a României. 1913–1947, Editura Politică, 1980; Gheorghe, Constantin; Șerbu, Miliana, Miniştrii de interne (1862 – 2007), Editura Ministerului de interne, București, 2007; Muşat, Mircea; Ardeleanu, Ion, România după Marea Unire, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1988; Scurtu, Ioan; Buzatu, Gheorghe, Istoria românilor în secolul XX, Editura Paideia, 1999; Gheorghe, Constantin, O istorie a Internelor în date, Editura Ministerului de Interne, 2001.

Fețele durerii. Apel la memorie

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *