Brăileanu, Traian (n. 1882 – d. 1947)

Brăileanu, Traian. S-a născut pe 14 septembrie 1882, în localitatea Bâlca, Suceava, ca cel de-al al nouălea copil al învăţătorului Gheorghe Brăileanu şi al Mariei Polonic. A frecventat trei ani şcoala primară din comuna sa natală, după care a absolvit gimnaziul superior din Rădăuţi (1901). Între 1901-1905 a urmat cursurile de filosofie, dar şi de limbi clasice, elină şi latină. Pentru o scurtă perioadă de timp a fost încadrat ca profesor la Liceul de Stat nr 1, devenit, după 1919, Liceul „Aron Pumnul”. Din 1909 Doctor al Universităţii din Cernăuţi, decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie.

A fost membru al Academiei de Ştiinţe Politice de pe lângă Columbia University. A desfăşurat o bogată activitate publicistică. Se apreciază că a fost unul din membrii fondatori ai Senatului Legionar, devenind, pe 15 septembrie 1940, ministrul Educaţiei, Artelor şi Cultelor.

După rebeliunea legionară a fost arestat şi apoi achitat. În 1943 a fost internat în lagărul de la Târgu Jiu, iar în 1946 a fost arestat de regimul comunist şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. A murit pe 3 octombrie 1947 la Aiud, fiind înmormântat la Cimitirul „Sf. Vineri” din Bucureşti.

Bibliografie: Brăileanu, Traian, Memorii. Statul și comunitatea morală, Editura Albatros, 2003; Brăileanu, Traian; Stroe, Constantin (cood.), Idealul de viață și conștiința morală, Editura Eminescu, 2001; Neagoe, Stelian, Triumful rațiunii împotriva violenței, Editura Junimea, 1977; Rauş, Nicolae, Regele Carol al II-Lea al României: însemnări zilnice. 1937-1951. 8 septembrie 1940-19 mai 1941, Editura Scripta, 2003; Sima, Horia, Prizonieri ai puterilor Axei, Editura Metafora, 2005; Şuţa, Ion, România la cumpăna istoriei: august ’44, Editura Științifică, 1991.

Fețele durerii. Apel la memorie

Distribuie mai departe

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *