Ateliere de creaţie dedicate tradiţiilor de Paşti – pe 17 şi 24 aprilie, la Muzeul Satului

O serie de ateliere de bricolaj, ouă încondeiate şi ţesut, prin care copiii sunt invitaţi la o călătorie prin tradiţiile de Paşti, vor fi organizate de Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” în zilele de 17 şi 24 aprilie.

Copiii sunt aşteptaţi să deprindă tehnica încondeierii ouălor, tehnica ţesutului în două iţe şi să confecţioneze obiecte decorative din materiale naturale şi reciclabile – flori presate, lână, seminţe, aţă, lemn, carton, precizează Muzeul Satului, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Atelierele, care se organizează pentru opt copii / atelier, respectând normele în vigoare, se vor desfăşura după următorul calendar:

17 aprilie:
orele 11,00 – 12,00 – Bricolaj (5-10 ani)
orele 13,00 – 14.00 – Ouă încondeiate (8-14 ani)

24 aprilie:
orele 11,00 – 12,00 – Ţesut (10-14 ani)
orele 13,00 – 14.00 – Ouă încondeiate (8-14 ani)

Costul unui atelier este de 30 de lei/participant şi se poate achita, în ziua atelierului, la casieria muzeului. Materialele necesare sunt asigurate de profesorii coordonatori ai atelierelor

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *