Aftenie, Vasile (n. 1899 – d. 1950)

Aftenie, Vasile. S-a născut la 14 iunie 1899, în localitatea Lodroman, din părinţii Petru şi Agafia. În anul 1919 s-a înscris la Teologie, fiind trimis mai apoi la Roma, la Colegiul Grec „Sf. Atanasie”. În anul 1925 a obținut doctoratul în Filosofie și în Teologie, după care a revenit în ţară.

La data de 1 ianuarie 1926 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Vasile Suciu. După o lună a fost numit profesor la Academia de Teologie din Blaj. A fost numit protopop de Bucureşti şi ulterior canonic al Căpitulului Arhiepiscopesc din Blaj. Pe data de 1 octombrie 1939 a fost numit rector al Academiei Teologice din Blaj. În luna aprilie a anului 1940 a fost numit Episcop titular de Ulpiana, auxiliar al Mitropolitului Alexandru Nicolescu. Consacrarea a avut loc pe 5 iunie 1940 în Catedrala din Blaj. S-a întors la Bucureşti ca Episcop Vicar.

După mai multe încercări eşuate ale comuniştilor de a-l compromite, a fost arestat la 28 octombrie 1948. A fost condus, împreună cu alți cinci Episcopi greco-catolici, la Dragoslavele şi apoi la Mănăstirea ortodoxă Căldăruşani, transformată în lagăr. I s-a propus, dar a refuzat scaunul de Mitropolit oferit de Biserica Ortodoxă în schimbul convertirii sale. În mai 1949 a fost transferat şi izolat în arestul Ministerului de Interne. Acolo a fost supus unor torturi greu de înhipuit, pentru care a decedat la 10 mai 1950 în închisoarea Văcăreşti. A fost înhumat la cimitirul Belu catolic cu serviciul religios celebrat de un preot romano-catolic. Procesul de beatificare al episcopului martir este în curs.

Bibliografie: Bota, Ioan; Ionițoiu, Cicerone, Martiri și mărturisitori ai bisericii din România (1945-1989): Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: Biserica Romano-Catolică, vol. II, Casa de Editură Viața Creștină, 2001; Deletant, Dennis, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948- 1965, Editura Polirom, Iași, 2001; Delureanu, Ștefan, Geneza Europei comunitare, mesajul democrației de inspirație creștină, Editura Paideia, 1999; Marcu, Vasile, Drama Bisericii Române Unite cu Roma, Editura Crater, 1997; Oprea, Marius, Bastionul cruzimii. O istorie a Securitatii (1948-1964), Editura Polirom, Iași, 2008; Ştirban, Codruţa Maria; Ştirban, Marcel, Din istoria Bisericii Române Unite 1945-1989, Editura Muzeului Sătmărean, 2000; Dobrincu, Dorin Proba infernului: personalul de cult în sistemul carceral din România potrivit documentelor Securităt̨ii, 1959-1962, Editura Scriptorium, 2004.

Fețele durerii. Apel la memorie

Distribuie mai departe

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *